Simți înțepături, presiune, mâncărimi la nivel ocular sau pur și simplu îți simți ochii obosiți și grei?
Sunt simptome comune în era digitală care uneori pot denota probleme oftalmologice. 

Ce anume cauzează oboseala oculară?

Orice solicită privirea atentă în mod constant:

  • Cititul
  • Scrisul
  • Condusul
  • Folosirea telefonului
  • Statul în fața unui PC sau televizor

Dacă lumina ambientală este de intensitate mare sau, dimpotrivă, petreci mult timp în spații slab iluminate, aceste simptome pot apărea după un timp mai scurt. Oboseala oculară (denumită în termeni medicali “Astenopie acomodativă”) apare după un interval mai scurt de timp la cei ce folosesc intens computer-ul, smartphone-ul, tableta sau petrec mult timp în fața televizorului. Estimările arată ca aceste simptome sunt responsabile la nivel global pentru aproximativ 10 milioane de vizite la medicul oftalmolog anual și apar tot mai frecvent pe măsura utilizării tot mai intense a dispozitivelor digitale.

Simptomele oboselii oculare apar si datorită clipitului mai rar în timpul utilizării acestor dispozitive. Rata clipitului scade de la 18 / minut la aproximativ 8-9 / minut, determinând simptome precum ochi uscați, obosiți, mâncărime (prurit) și senzația de arsură locală.

La ce simptome trebuie să fim atenți?

  • Ochi obosiți sau dureroși
  • Apariția imaginii neclare
  • Ochi uscați sau, dimpotrivă, lăcrimare excesivă
  • Vedere încețoșată sau dedublarea conturului
  • Sensibilitate crescută la lumină
  • Durere la nivel cervical, al umerilor, sau dureri de spate

Aceste simptome îți vor afecta puterea de concentrare și productivitatea. Lipsa de somn agravează și grăbește apariția acestor acuze.

Cum putem preveni apariția oboselii oculare?
Prin câteva schimbări minore, cum ar fi:

  • Ecranul PC-ului se va plasa la 50-60 cm distanță de ochi și puțin mai jos față de nivelul ochilor; se va curăța regulat de praf sau amprente. Zonele murdare reduc contrastul și dau reflexii obositoare; alegeți ecrane cu înclinație și rotație ajustabile; folosiți un filtru pentru reflexii.
  • Mediul ambiant – schimbați intensitatea iluminatului pentru a elimina reflexiile; folosiți un scaun ergonomic reglabil.
  • Stilul de lucru – introduceți pauzele de tip 20-20-20: la 20 de minute priviți cu atenție timp de 20 de secunde la un obiect aflat la 5-6 m distanță (20 feet); lipiți pe monitor un bilețel cu textul”CLIPEȘTE” pentru reamintire.
  • Rutina de îngrijire a ochilor – aplicați comprese cu apă caldă pe ochiul închis atunci când simțiți că ochii au obosit; folosiți lacrimi artificiale la nevoie; în mediile cu aer condiționat folosiți un umidificator și purificator al aerului.

În caz că aceste simptome persistă și în urma aplicării sfaturilor sugerate, vă încurajăm să nu amânați prea mult și să programați o consultație la medicul oftalmolog pentru a primi îngrijirea necesară și a vă scăpa de griji.

Vă așteptam cu drag la centrul privat de oftalmologie Q Vision unde specialiștii noștri vor avea grijă să vă ofere cea mai bună îngrijire medicală!

– – – –

Autor articol:
Doctor Teodora Cociș,
Medic Specialist Oftalmolog Q Vision

Q Vision, centru privat de oftalmologie:
Adresă: Str. Constantin Brâncuși, numărul 117, Cluj Napoca, România
Telefon: +4 0264 70 20 40 / +4 0786 16 00 64
E-mail: office@q-vision.ro
Facebook: Q Vision
Program: Luni – Vineri: 8:00 – 20:00. Sâmbătă și duminică: închis.