ARTICOLE

Importanța ochelarilor de soare de calitate

Datorită schimbărilor apărute în ultimii ani, purtarea ochelarilor de soare a devenit un aspect din ce în ce mai important. Da, ochelarii subliniază anumite trăsături de personalitate și ne ajută să ne completăm stilul, însă factorul de stil al ochelarilor de soare NU este singurul lor beneficiu.

Citește mai jos despre importanța ochelarilor de soare și vezi câteva din modelele de ochelari pe care le poți găsi la reducere în clinica noastră! 

În primul rând, ochelarii de soare au un foarte important rol de protecție împotriva razelor UV periculoase. Ochelarii ne protejează ochii de boli oculare grave și oferă cea mai bună protecție împotriva razelor solare dăunătoare, atât pentru adulți și cât și pentru copii!
Află 3 motive importante pentru purtarea ochelarilor de soare și care sunt ochelarii pe care NU este indicat să îi porți:

1. Lumina soarelui poate provoca boli grave ale ochilor:

Purtăm ochelari de soare pentru a ne proteja de soare și de radiațiile sale UV. La fel cum pielea noastră trebuie protejată de soarele excesiv prin utilizarea cremei de protecție solară și îmbrăcăminte lungă, ochii noștri trebuie protejați și ei. Radiațiile solare au consecințe fatale pentru cornee și retină.
Dacă în ochii noștri ajunge prea multă lumină solară nefiltrată, în special la o vârstă fragedă, se pot dezvolta boli grave, care pot duce la orbire completă sau chiar cancer.
O lentilă adult poate absorbi lumina UV într-o anumită măsură, astfel încât să nu poată pătrunde în interiorul ochiului.

Ochii copiilor, însă, sunt deosebit de vulnerabili: în primii ani de viață, 90% din UVA și peste 50% din razele UVB ajung la retină, iar între 10 și 13 ani 60%, respectiv 25%. Abia la vârsta cuprinsă între 18 și 20 de ani, razele UV pot fi filtrate de lentilă.

Cataracta
Cataracta este opacifierea cristalinului natural al ochiului. Este cea mai frecventă cauză a pierderii vederii la persoanele de peste 40 de ani și este, de asemenea, principala cauză a orbirii din întreaga lume. În plus, odată cu vârsta, factorii de risc ai cataractei includ radiațiile ultraviolete. Pentru a preveni cataracta, trebuie să purtați ochelari de soare care blochează 100% din razele UV ale soarelui.

Degenerarea maculei
Degenerarea maculară se produce atunci când mica porțiune centrală a retinei, numită maculă, se uzează. Retina este țesutul nervos sensibil la lumina din spatele ochiului. De obicei, nu provoacă orbire, dar poate cauza probleme de vedere grave. Studii de renume au sugerat faptul că expunerea la soare poate fi un factor de risc pentru degenerarea maculară și că sensibilitatea pielii la lumina solară și culoarea irisului joacă un rol central în determinarea degenerescenței maculare.

Cancerul de ochi
Majoritatea melanomelor afectează pielea, dar unele se dezvoltă în alte părți ale corpului, inclusiv în ochi. Cancerul de ochi (melanom ocular) se dezvoltă în celulele producătoare de pigmenți care dau culoare ochilor. Expunerea la lumina UV poate crește riscul de melanom în conjunctivă. Acest melanom apare la suprafața ochiului.

Ce ochelari de soare te protejează de boli grave cauzate de soare?

Nu toți ochelarii de soare sunt la fel de eficienți. Indiferent dacă sunt vintage, ieftini, scumpi sau polarizați, pot sau nu să își îndeplinească rolul de a ne proteja ochii.
Cei mai mulți ochelari de soare de astăzi au protecție UV încorporată în lentilă, mai degrabă decât acoperită peste ea, iar cele mai renumite branduri listează protecția UV pe eticheta lor. Căutați o etichetă care să spună “100% protecție împotriva UVA și UVB” sau “100% protecție împotriva UV 400.”

2. Strălucirea zăpezii, nisipul și vântul provoacă o iritare dureroasă a ochiului

Deși cei mai mulți dintre noi credem că ochelarii de soare protejează doar împotriva soarelui, ei oferă, de asemenea, un scut împotriva numeroși alți factori de risc.

Zăpada
La fel cum ochelarii de soare ne protejează împotriva radiațiilor UV ale soarelui, ei ne ajută și împotriva radiațiilor UV a luminii reflectate de zăpadă. Zăpada reflectă 80% din razele UV de la soare și poate provoca o afecțiune cunoscută sub numele de orbirea zăpezilor, situație în care strălucirea soarelui arde efectiv corneea.
Dacă schiați, faceți snowboarding sau drumeții pe zăpadă, asigurați-vă că purtați ochelari de calitate care vă acoperă și vă protejează și partea de jos a ochilor, din cauza naturii reflectorizante a zăpezii.

Nisipul
Nisipul poate provoca, de asemenea, iritații severe și murdărirea ochiului. Prin urmare, purtați întotdeauna ochelari de soare atunci când stați pe plajă sau practicați sporturi pe nisip.

Vântul
În cele din urmă, vântul vă poate irita și usca ochii. Prin urmare, ochelarii de soare oferă protecție în zilele cu vânt puternic. Dacă sunteți predispuși la ochi uscați în condiții de vânt, luați în considerare utilizarea picăturilor oftalmice.

3. Ochii noștri au nevoie de îngrijire specială atunci când se recuperează în urma unei operații

Unii dintre noi alegem să apelăm la o intervenție chirurgicală pentru a combate deficiențele de vedere, pentru a vedea fără ajutorul ochelarilor sau lentilelor de contact.
Cu timpul, vederea se va îmbunătăți constant. Deci, este posibil să vă întoarceți la muncă în câteva zile după operație și să reveniți la rutina zilnică. Pacienții pot prezenta disconfort în primele zile, cum ar fi iritații ușoare și sensibilitate la lumină, halos, strălucire sau efectele luminoase deranjante în medii cu lumină scăzută.
În majoritatea cazurilor, aceste probleme sunt temporare și dispar complet în trei până la șase luni. În acest timp, ochii trebuie să fie strict protejați de lumina soarelui, murdărie și influențele meteorologice. Cel mai bun mod de a realiza acest lucru este purtând ochelari de soare de înaltă calitate.

4. Ochelarii ieftini, de calitate slabă, fac mai mult rău ochilor decât atunci când alegeți să nu îi purtați deloc

Chiar dacă ochelarii de soare din supermarket, magazinele de îmbrăcăminte, benzinărie sau de la furnizorii de pe plajă sunt foarte obișnuiți și ieftini, vă sfătuim cu fermitate să nu alegeți aceste lentile ieftine. Din păcate, ochelarii de soare ieftini nu oferă adesea protecție solară suficientă și, prin urmare, pot duce la boli grave ale ochilor.
Motivul este clar: lentilele întunecate ale ochelarilor de soare, fie că sunt scumpi sau ieftini, ne dilată pupilele. Drept urmare, vedem mai bine în condiții de lumină mai slabă. Cu toate acestea, dilatarea pupilelor poate avea consecințe grave dacă lentilele întunecate nu oferă protecție UV încorporată. Razele soarelui pot pătrunde nestingherite în interiorul ochiului și pot provoca boli precum cataracta sau cancerul de ochi.
Prin urmare, vă rugăm să purtați întotdeauna ochelari de soare de înaltă calitate, cu etichetă care garantează 100% protecție UVA și UVB.

La Q Vision în luna martie 2020 ai parte de reduceri între 20% și 40% la numeroase branduri de ochelari de soare care îți garantează o protecție sigură a sănătății ochilor și un stil aparte.

Câteva din perechile de ochelari aflate la reducere:

Centru privat de oftalmologie din Cluj Napoca, Q Vision te invită cu drag să probezi ochelarii de soare aflați la reducere și să găsești perechea ideală pentru tine, atât din punct de vedere al sănătății ochilor cât și al stilului tău personal.

Pentru întrebări și programări, ne puteți contacta la numărul de telefon 0786 16 00 64.

– – – –

Q Vision, centru privat de oftalmologie:
Adresă: Strada Nicolae Pascaly nr. 7, Cluj
Telefon: +4 0264 70 20 40 / +4 0786 16 00 64
E-mail: [email protected]
Facebook: Q Vision
Program: Luni – Vineri: 8:00 – 20:00. Sâmbătă și duminică: închis.

Te aşteptăm cu drag la o consultaţie de specialitate!

Programare