ARTICOLE

Tendințele verii 2018, în materie de ochelari de soare

Atunci când ne gândim la ochelari, indiferent dacă sunt de vedere sau de soare, aceștia nu ar trebui să reprezinte doar un dispozitiv medical. Perechea ideală de ochelari are rolul de a completa personalitatea purtătorului și a-i defini întreaga ținută. Chiar dacă purtăm ochelari tot timpul sau doar din când în când, aceștia pot fi priviți ca un accesoriu important de fashion pentru că astfel ne pot da mai multă încredere în propria persoană și ne pot ajuta să fim apreciați și observați într-un mod pozitiv.

Atracția pentru partea de optică medicală o am din copilărie, dar pasiunea pentru această nouă abordare în ceea ce privește purtarea ochelarilor ca și accesoriu de fashion, o am de când am deschis clinica medicală. Mi-am dat seama atunci cât de mult contează aspectul ochelarilor și cum aceștia pot da o stare generală de bine sau, dimpotrivă, de discomfort, celui care îi poartă.” spune Dr. Oana Rusu, Clinica QVision, atrăgând atenția asupra importanței ochelarilor, acum referindu-ne la cei de soare, a căror ramă este necesar să fie în concordanță atât cu forma feței, cât și cu personalitatea celui/celei care îi poartă.

Iată ce propun noile tendințe pentru sezonul cald al acestui an:

Tendințele verii 2018, în materie de ochelari de soare

Ochelarii de tip mască, supradimensionați. Revine moda „cat eye” a anilor 70, mergând chiar înspre „extreme cat eye”. Se păstrează zona rotundă cu pod dublu (double bridge). În materie de rame, se poartă forme mult mai mari, cu câmp vizual mai larg, forme intenționat supradimensionate pentru ca ochelarii să ajute purtătorul să iasă din anonimat.

Se vor purta mult ochelarii din acetat transparent sau viu colorat, lentile deschise și colorate ca nuanță și filtru de categorie 1, pentru a putea fi purtați atât în timpul zilei cât și seara în exterior sau în cluburi.

Cele mai importante branduri de ochelari în 2018:

Brand trend setter: Gucci – locul I în materie de tendințe la ochelari

Înfiinţată în Florenţa în 1921, Gucci este una dintre cele mai importante case de modă de lux din lume.

În anul 2015, Gucci a deschis un nou capitol sub îndrumarea creativă a lui Alessandro Michele, directorul de creaţie care a introdus o nouă viziune contemporană, întărind reputaţia Gucci de a fi unul dintre brandurile cele mai influente de modă de lux din lume. Eclectic, romantic şi contemporan, Gucci redefineşte luxul secolului 21.

Bottega Veneta – pentru cunoscători, stil rafinat și curat

Prin discreţie, calitate şi măiestrie de neîntrecut, Bottega Veneta stabileşte un nou standard al luxului. Ancoraţi în tradiţiile marilor maeştri meşteşugari italieni, artizanii manufacturează cu o atenţie extremă la detaliu, o înaltă precizie şi un perfecţionism neobosit.

Intreciatto, emblematică de piele împletită, prezentă şi la ochelari, stă mărturie că mâinile şi inimile maeştrilor artizani transformă prelucrarea pielii într-o artă.

Saint Laurent Paris – brand atemporal, lux contemporan

Înfiinţată în 1961, Yves Saint Laurent a fost prima casă de lux care a introdus conceptul de pret-a-porter de lux, în colecţia din anul 1966, numită Rive Gauche. Această schimbare a reprezentat primul pas important în modernizarea stilului şi a revoluţionat peisajul socio-cultural.

Astăzi, colecţiile Saint Laurent includ îmbrăcăminte pentru femei şi bărbaţi, încălţăminte, genţi, piese mici din piele, bijuterii, eşarfe, cravate şi ochelari de soare.

Alexander McQueen – brand mai sofisticat/teatral – unisex, stil inedit, inspirație din zona artei

Alexander McQueen este un brand de lux care explorează limitele modei, ale tehnicii şi inovatiei. Cunoscut pentru creativitatea sa dezlănţuită, Alexander McQueen a experimentat o tranziţie plină de succes de la casa de modă – concept la un brand internaţional de lux.

Accesoriile Alexander McQueen includ ochelari de soare pentru femei şi bărbaţi, care încorporează elementele emblematice ale brandului, precum piercing-ul, ţintele şi craniile.

Despre noul concept Q Vision, la Cluj-Napoca

Ne-am dorit mult să îmbinăm componenta de optică medicală cu cea de fashion, astfel că am decis să ne modernizăm clinica de oftalmologie și să aducem la Q Vision, pentru clienții și pacienții noștri, cele mai renumite branduri de ochelari de soare și de vedere din lume.

De acum, la clinica de pe Brâncuși puteți găsi atât ochelarii pe care îi aveam deja disponibili, cât și ochelari noi marca Gucci, Bottega Veneta, Alexander McQueen, Saint Laurent Paris, Max Mara, Hugo Boss, Diesel, Swarowski, Puma, Polaroid sau altele, iar consultanții noștri specializați vă vor ajuta în alegerea perechii ideale.

Având în vedere beneficiile pe care le pot aduce, suntem siguri că merită să acordăm mai multă atenție ochelarilor pe care îi purtăm, așa că vă așteptăm cu drag la clinica de otalmologie Q Vision din Cluj-Napoca, Strada Nicolae Pascaly nr. 7 și pe www.q-vision.ro.

Te aşteptăm cu drag la o consultaţie de specialitate!

Programare